17. Microbuzu'

ProSTfesionist cu acte in regula

In Romania se gasesc probabil cele mai multe «scoli» specializate in care se preda regulat prostia. Cu specializare la alegere: nesimtire, tupeu, incultura, dobitocism sau/si figuri de cartier. Am ajuns la concluzia asta gandindu-ma ca aceste tentative de indivizi nu pot fi toti de-o mama. Si cum parca toti sunt clonati din cel mai «reusit» rebut al unei societati... mai mult ca sigur exista o scoala care ii pregateste.

Din aceasta minunata categorie, a celor scoliti pe bancile toaletelor, fac parte si soferii nostri profesionisti de pe microbuze. Dar ce zic eu profesionisti? Adevarati experti, pustanii cu permise de conducere castigate la pariuri sportive fac legea pe soselele tarii. Viteza, viteza si iar viteza. Este singurul lucru care le-a ramas bine fixat in memorie. Poate sa ploua, sa ninga, sa fie ceata sau carosabilul sa fie inghetat ca un patinoar, ei tot cu suta merg. Viteza minima! Creierasul lor a dat comanda sa nu reduca aceasta viteza, indiferent de situatie. Problema este insa una foarte grava: MOR oameni nevinovati aproape in fiecare zi! Din cauza inconstientei unor cretini, accidentele in care sunt implicate microbuzele care fac naveta intre orase sunt atat de dese, incat pare ceva aproape normal. Incredibil! In capitala, lucrurile stau exact invers. Microbuzele - ca alternativa la transportul in comun clasic - sunt conduse de alti soferi «geniali», care conduc cu o viteza «cosmica» de 20-30 km/h. Viteza maxima de data aceasta! Mai mult nesimtiti decat tupeisti, dar mai tupeisti decat orice nesimtit, ei nu omoara (ca «fratiorii» lor de cursa lunga). Nu, ei te imbolnavesc de nervi. Nu exista trecere de pietoni pe care sa nu o foloseasca ca «statie», nu exista stradute inguste unde sa nu-si fi dat silinta sa incurce circulatia. Nu exista banda schimbata cu semnal in tot traseul lor, nu trece minutul fara sa claxoneze ca apucatii. Nu exista regula de circulatie respectata... Nu exista soferi mai prosti si mai nesimtiti ca soferii de microbuze. Din pacate, «parintii» soferiei proSTfesioniste au dat dastere unui curent care este imitat din ce in ce mai mult. Masinile care fac distributie sau curierat sunt conduse de o categorie de adepti ai proSTfesionismului. Si este numai un exemplu.

Ma intreb cat m-ar costa sa fac aceasta scoala, daca este recunoscuta international si daca primesc si persoane care au facut mai mult de patru clase...

Niciun comentariu: